Un aspect deloc de neglijat în cazul unui pachet de geam termoizolant, este izolarea fonică.
Diversitatea surselor de gălăgie, de la zgomotul produs de mașinile care circulă pe stradă, până la vecinii gălăgioși de alături, ne depășesc din punct de vedere al măsurilor pe care le putem întreprinde în fiecare situație în parte. Iar pe termen lung, gălăgia și zgomotul se răsfrâng negativ asupra sănătății noastre.
Studiile dovedesc faptul că, expunerea regulată la zgomotul din trafic creşte semnificativ riscul unor boli cardiovasculare.
Ferestrele Prestige 80 au un zgomot redus de până la 22 ori, ceea ce asigură un somn liniștit și timp de calitate petrecut acasă. Astfel căminul dvs devine o oază de liniște.
Chiar dacă nu putem face un calcul exact care ar demonstra cum izolarea fonică influențează o investiție nereușită în cazul unei ferestre obișnuite, este cert faptul că, stresul provocat de gălăgie și un somn de proastă calitate, se răsfrâng direct asupra buzunarului nostru, când vine momentul să facem o vizită la medic sau la farmacia de alături.
Astfel, pe lângă o investiție nereușită din punct de vedere financiar, fereastra obișnuită aduce și alte pierderi, cum sunt timpul și stresul.
Nu vă mulțumiți cu puținul, mai ales când în rol e sănătatea, confortul și starea de bine a întregii familii.
Vă reamintim că, dacă v-au rămas întrebări, nu ezitați să ne contactați prin telefon sau WhatsAPP
Telefon, WhatsAPP 0758 839 054
PARTEA 5 – Durabilitatea, sau câți ani rezistă fereastra Prestige 80 vs fereastra obișnuită
Sunteți gata să vedeți totalurile? În primele 4 zile am analizat fereastra obișnuită vs Fereastra [...]
PARTEA 5 – Durabilitatea, sau câți ani rezistă fereastra Prestige 80 vs fereastra obișnuită
Sunteți gata să vedeți totalurile? În primele 4 zile am analizat fereastra obișnuită vs Fereastra [...]
Jul
PARTEA 4 – Suprafața HDF -respinde murdăria!
Orice gospodină știe că îngrijirea și curățarea ferestrelor e o activitate deloc ușoară, care necesită [...]
Jul
PARTEA 3 – Izolarea fonică!
Un aspect deloc de neglijat în cazul unui pachet de geam termoizolant, este izolarea fonică. [...]
Jul
PARTEA 2 – Componentele și caracteristicile tehnice ale ferestrei obișnuite vs Fereastra Prestige 80
Rezistența și durabilitatea unei ferestre este direct influențată de elemente ca feroneria, balamalele și armătura. [...]
Jun
Achiziția de ferestre- Investiție ori risipă de bani- tu alegi! PARTEA – 1!
În activitatea noastră zilnică, prea des ne întâlnim cu situația în care pentru unii, achiziția [...]
Jun
Rulouri exterioare – 6 motive de ce și tu ai nevoie de rulouri
Încă te mai întrebi dacă ai sau nu nevoie de Rulouri Exterioare? În acest articol [...]
Mar
Ușă de Garaj Secțională sau Ușă de Garaj tip Rulou?
Această întrebare este foarte des întâlnită, din motiv că puțini cunosc diferențele dintre aceste două, [...]
Feb